Într-o formă mai latentă, traficul de fiinţe umane există din secolul XIX (denumit „sclavie albă”). În formula lui clasică, cu denumirea de trafic de persoane sau trafic de fiinţe umane este atestat de mai multe state şi organisme internaţionale la sfârşitul secolului XX, în special după căderea cortinei de fier.
Un studiu al fenomenului în Belgia, Olanda şi Suedia a alertat organizaţia neguvernamentală „Fundaţia Olandeză Împotriva Traficului de Femei” (STV Olanda), care face publice un şir de date statistice: în 1994, din 168 cazuri examinate, 69% se refereau la femei din Europa Centrală şi de Est; peste 50 la sută dintre acestea erau din Rusia, Ucraina şi alte foste republici sovietice; în anii 1993-94 numărul victimelor din aceste ţări s-a dublat, a celor din Polonia şi Cehia a crescut de la 7 la 40.
Potrivit unor date făcute publice de UNICEF, anual în lume ajung victime ale aceluiaşi fenomen circa un milion de copii, iar UNFPA estima că în întreaga lume sunt traficate circa 2 milioane de femei. Însă dincolo de toate aceste cifre cel mai periculos este faptul că acest fenomen, căruia omenirea în face faţă cu greu, reprezintă o gravă violare a drepturilor fundamentale ale omului.
În Republica Moldova traficul de fiinţe umane apare, latent, la sfârșitul anilor ’90 ai secolului trecut, dar cunoaște o „înflorire” spectaculoasă la sfârşitul mileniului doi – începutul mileniului trei. Mai mult chiar, Moldova ajunge şi se menţine câţiva ani buni în topul ţărilor de origine a traficului. Astfel, potrivit unor date ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiune (OIM), la răspântia celor două milenii din numărul total de victime ale traficului de fiinţe umane, readuse la de OIM din Kosovo şi Macedonia, 52% şi respectiv 60% erau din Republica Moldova. Date similare înregistra în aceeaşi perioadă şi Poliţia Departamentală de Frontieră a Portului Maritim Odessa – 80 la sută din fetele repatriate din Turcia prin acest port proveneau din Moldova.
Cine, cum şi ce ar trebui să întreprindă pentru a diminua traficul în Moldova? La modul ideal, contracararea traficului de fiinţe umane ar trebui să fie preocuparea întregii comunităţi – de la simplii cetăţeni, până la prima persoană din stat, întrucât consecinţele lui sunt dintre cele mai dezastruoase pentru întreaga societate.
Primele care ar trebui să-şi intensifice eforturile de combatere a acestei infracţiuni sunt organele de drept. Cu toate măsurile legislative şi operative întreprinse în ultimii ani de autorităţi, efectul aplicării legii faţă de reţelele de traficanţi nu este cel aşteptat. În mai multe rapoarte anuale ale Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane în lume se arată că deşi Centrul de Combatere a Traficului de Persoane al MAI din Republica Moldova intentează anual un număr anumit de cauze penale, faţă de traficanţi şi protagoniştii comerţului cu fiinţe umane se aplică măsuri de pedeapsă incoerente şi ineficiente, instanţele de judecată adesea reduc acuzaţiile de trafic la cele de proxenetism, aplicând pedepse mai blânde, autorităţile nu iau măsuri coerente faţă de unele persoane corupte din sistem, bănuite a fi în complicitate cu traficanţii, iar guvernarea nu a devenit vioara întâi în lupta cu traficul, cedând cele mai multe iniţiative organizaţiilor neguvernamentale şi celor internaţionale.
Rămâne încă pasivă faţă de această problemă şi comunitatea locală – în virtutea unor tradiţii şi prejudecăţi, populaţia mai degrabă stigmatizează victimele, decât condamnă traficanţii, fapt ce diminuează eforturile de reintegrare socială a primelor şi facilitează tacit libertatea în acţiuni a celor din urmă.
sursa articol: www.lastrada.md
sursa foto: www.bihorstiri.ro