Mihaela Dragan este actrita roma. A fost influentata de bunicul ei si incurajata de familie sa aleaga calea actoriei. Este activista pentru drepturile romilor si se preocupa de egalitatea de gen si comunitatea LGBT. Mihaela ne-a raspuns la intrebari referitoare la arta actorului, dar si la cele ce tin de etnie si discriminare.
Ti-ai dorit de mica sa fii actrita. De unde s-a nascut pasiunea pentru actorie?
Fac parte dintr-o familie de lautari, bunicul meu era angajat sa cante la toate evenimentele din sat: nunti, botezuri, inmormantari, iar pe mine ma fascina aceasta zona de “spectaculos” in care intra el atunci cand performa. Simteam ca era ceva special ceea ce facea el, aproape ca era o alta persoana atunci cand canta pentru un public. Nu mai era doar un om, doar bunicul meu, ci avea ceva in plus. Aceasta “transformare”, “preschimbare” ma atragea, voiam sa stiu cum e sa fii tu si altcineva in acelasi timp. Sa ma “preschimb” in altcineva era jocul meu preferat. Mai tarziu am aflat ca se numeste actorie.
Ai fost încurajata de la bun început sa urmezi acest drum?
Da. Ma intalnesc foarte des cu oameni cărora atunci cand le spun ca sunt actrița, imi spun ca asta era si visul lor dar ca nu i-au lasat parintii sa devina “muritori de foame”. Eu le sunt foarte recunoscatoare alor mei ca m-au sustinut si incurajat sa-mi urmez visul chiar si dupa ce am picat admiterea la facultate. Am intrat după trei ani de admiteri la teatru si nu ar fi fost posibil sa fiu azi actrita fara suportul si increderea familiei mele.
Ai intalnit vreodata vreun obstacol in calea drumului tau spre teatru?
Da, obstacole intalnesti la tot pasul in aceasta meserie, dar mi-a fost frica mereu sa ma gandesc cum ar fi sa nu mai fiu actrita.
„Actoria nu e doar un job, e tot ceea ce insemn eu, toata viata mea“.
Te-ai gandit vreodata sa renunti? Te-ai fi vazut facand altceva?
Actoria nu e doar un job, e tot ceea ce insemn eu, toata viata mea. Sa ma gandesc sa renunt e aproape ca si cum ar trebui sa ma gandesc ca de maine nu mai sunt Mihaela, ca sunt altcineva.
Practic si alte meserii in paralel. In prezent sunt jurnalista pentru o platforma internaționala, ceea ce-mi place foarte mult, insa nu-mi ocupa foarte mult timp.
Pasiunea pentru scris mi se trage tot din actorie, de cand am inceput sa scriu scenarii pentru propriile spectacole, dar sa fac cu totul altceva, nu cred ca mi-ar fi reusit. Nu sunt “construita” decat in felul asta, am o sansa doar daca sunt actrita.
Care este cea mai mare satisfacție pe care actoria ti-a oferit-o pana acum?
Am devenit Mihaela cea adevărata. Stiu cine sunt. Sunt onesta cu mine insami. Imi cunosc fricile, vulnerabilitatile, imi dau voie sa fiu slaba atunci când știu ca “sa fiu puternica” e doar un cliseu, imi accept defectele si neajunsurile, ma iubesc suficient incat sa vreau sa ma schimb. Asta pe de-o parte. Pe de alta parte, nu vorbesc prostii cand spun ca ma simt cu adevarat implinita cand vad oameni care ma asteapta dupa spectacolele mele sa-mi spuna ca ceea ce tocmai au vazut le-a zdruncinat o particica din confortul gandirii stereotipice pe care o au fata de cei marginalizati.
Cat de departe ti-ai propus sa ajungi?
“Departe” pentru mine nu inseamna neaparat succes. As minti daca as spune ca nu imi doresc sa fiu distribuita in cat mai multe spectacole de teatru si sa incep o cariera si in film, dar, de multe ori, succesul in Romania nu inseamna ceva cu adevarat remarcabil. Publicul bun e si ala restrans.
Dar da, vreau sa am o voce care sa se auda tare si departe. Apoi, simt ca am ajuns departe, de exemplu, atunci cand joc spectacolele mele pentru comunitati de romi foarte sarace si marginalizate care nu au mai vazut niciodata inainte un spectacol de teatru.
Cum descrii experienta acumulata in urma filmului „Aferim!”?
Nu pot spune ca a fost una marcanta, am fost unul dintre putinele personaje feminine ale filmului si a fost doar un rol episodic. In AFERIM interpretez sotia personajului principal, Carfin si apar doar la sfarsit, in cea mai puternica si violenta scena a filmului. Desi am o interventie episodica a fost o scena foarte grea in care a trebuit sa gasesc resursele pentru a pastra intensitatea trairilor pana la a zecea dubla.
A fost o experienta misto, mi-ar fi plăcut ca rolul pe care il interpretez sa aiba o amploare mai mare in actiunea filmului, ar fi fost interesant de redat si pozitia femeii rome din perioada sclaviei.
Filmul a fost apreciat de multa lume, in diverse colturi ale lumii. Ce crezi ca a contribuit la succesul acestuia?
“Aferim” e primul film din lume care vorbeste despre sclavia romilor din Tarile Romane, era de asteptat sa aiba un impact asupra publicului. E foarte bine documentat, răstoarnă falsul trecut istoric pe care au încercat sa-l zugraveasca filme ca ale lui Sergiu Nicolescu, de exemplu, si vorbeste critic despre o realitate rusinoasa a tarii noastre, incercand in acest mod sa chestioneze prezentul. Are o poveste puternica, iar cele mai importante si revoltatoare idei care se desprind din acțiunea filmului sunt redate prin mecanisme comice, mai ales de limbaj. Apoi, personal, mi s-a parut ca “rupe” minimalismul cu care filmul romanesc contemporan ne obișnuise.
Exista vreo scena sau piesa in care ai jucat si care te-a marcat astfel incat sa ajungi sa o povestesti?
Tot timpul povestesc despre piesele in care joc. Cumva devin obsedata de rolurile pe care le interpretez, dar mi se pare firesc, cred ca asa e pentru fiecare actor, actrita careia ii place ceea ce face.
Daca ar fi sa amintesc acum de un astfel de rol, as spune Klitemnestra, din tragedia greaca, in scena in care fiii sai vor sa o ucida. Eram anul I la facultate si trebuia sa imi dau examenul cu acest rol. Mi-am rupt piciorul cu doua saptamani inainte, am suferit o operatie, dar imi doream atat de mult sa joc rolul asta incat m-am prezentat la examen cu piciorul in ghips si carje. A fost destul de amuzant daca stau sa ma gandesc acum, cred ca aratam destul de “tragic” in carje, incercand, totusi, sa pastrez forta personajului.
Stiu ca esti una dintre cele mai puternice voci atunci cand vine vorba de promovarea identitatii rome. Ce te motiveaza?
Sunt roma, sunt femeie si vreau sa ma fac auzita. Nu e usor. Pentru o intreaga istorie de sclavie, de Holocaust si de violenta impotriva romilor, simt ca trebuie sa am o voce. Pentru ei, cei care nu au supravietuit, eu trebuie sa cer acum egalitate, si pentru ele, cele care sunt inca marginalizate. Sa am o voce este reactia cuvenita la mentalitatile rasiste care imi amintesc zi de zi ca inca domina. Mentalitatile astea sunt atat de puternice incat si vocea mea pentru a le combate trebuie sa fie din ce in ce mai puternica.
„Identitatea mea roma m-a influentat foarte mult si profesional, devenind sursa de inspiratie pentru arta mea..”
Crezi ca etnia a contribuit in vreun fel in parcursul tau de pana acum, pe plan profesional sau personal?
Desigur, pe ambele planuri. Uneori a fost un impediment, alteori sansa vietii mele. Am devenit constienta de opresiunea de care sufera si alte grupuri minoritare, simplu, facand o paralela. Astazi, in aceeasi masura in care sunt activista pentru drepturile romilor, ma preocupa si egalitatea de gen si comunitatea LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender, n.r.). Ca m-am trezit din inconstienta mentalitatilor gresite fata de alti oprimati, a fost salvarea vietii mele, iar lucrul asta s-a intamplat mult mai usor decat altora, fiind roma. Nu-mi imaginez cum ar fi fost sa fiu o acritura ignoranta impotriva homosexualitatii sau sa fi internalizat cliseele despre femei dupa care functioneaza patriarhatul.
Deci, ma bucur ca am avut un alt parcurs, lipsit de prejudecati fata de ceilalti, ma simt “salvata” de toata ura pe care o poarta discursurile fasciste, sexiste sau homofobe.
Identitatea mea roma m-a influentat foarte mult si profesional, devenind sursa de inspiratie pentru arta mea. Am explorat si experimentat mult aceasta tema a identitatii in spectacolele mele.
Te-ai simtit vreodata discriminata?
Cred ca orice persoana roma care e etichetata ca “tigan/tiganca” sau isi asuma public etnia, experimenteaza macar o data in viata discriminarea. Lucrul asta se simte, da. Uneori pana la nivelul pielii.
In toata experienta mea ca activista care vorbeste radical despre drepturile romilor, credeam ca discriminarea e ceva ce li se intampla celorlalti romi, pe mine nu ma mai poate atinge, caci mi se parea ca “am pielea tabacita”, ma simteam puternica in fata oricarei forme de rasism.
Ei bine, la inceputul anului, lucrand pentru TVR ca moderatoare a emisiunii minoritatii rome, m-am simtit total dezarmata. Am lucrat fara sa fiu platita, fara a mi se respecta drepturile contractuale, jignita si exploatata pana la refuz. Mi se parea incredibil ca am ajuns sa traiesc asa ceva si in plus, din partea unei institutii atat de solide ca televiziunea romana. In cele din urma am dat TVR-ul in judecata. Vreau ca acest proces sa fie un statement pentru toate femeile rome care au parte de astfel de abuzuri la locul de munca si nu reusesc sa aiba o voce.
„Statul ar trebui sa functioneze pentru cetatenii sai, trebuie create politici pentru combaterea discriminarii.”
Atunci cand vorbim despre discriminare, care crezi ca sunt motivele existentei acestui fenomen in Romania? Crezi ca exista o vina unidirectionala sau una colectiva? Exista solutii reale?
Rasismul fata de romi in Romania are radacini adanci. Sa nu uitam ca au fost cel putin cinci sute de ani de sclavie pentru romi si asta a avut repercusiuni grave asupra integrarii acestora dupa abolirea robiei. O alta lovitura a fost Holocaustul. Au fost perioade dramatice pentru romi care trebuie mentionate. Deci, daca ma intrebi de ce sunt romi discriminati, cred ca mentalitatile astea s-au tot perpetuat, iar educatia in spiritul drepturilor omului nu prea a avut loc in Romania. Trebuie sa recunoastem, dupa cum ne spun si statisticile, tara noastra nu e una foarte toleranta cu femeile, cu minoritatile etnice, cu persoanele gay, trans etc.
Statul nu a avut politici reale pentru a lupta impotriva discriminarii. Mass-media contribuie mult la mentinerea hate speech-ului impotriva acestor categorii de persoane discriminate. Societatea depune multa rezistenta la schimbare. Asa ca da, exista o vina colectiva.
Exista, cu siguranta, solutii reale. Statul ar trebui sa functioneze pentru cetatenii sai, trebuie create politici pentru combaterea discriminarii. Dar la noi in tara, nu exista nici macar un om politic care sa aiba un astfel de discurs. Apoi, individual, putem sa alegem sa cunoastem mai mult despre realitatea celui de langa noi. Cunoasterea aduce intotdeauna si empatie.
Care crezi ca este atitudinea pe care persoanele publice care sustin sau reprezinta minoritatile din Romania ar trebui sa o adopte? In acest sens, crezi ca in cazul etniei rome, abordarea este cea corecta?
Nu tocmai. Eu nu ma simt reprezentata de acestia. Romania are nevoie de oameni politici noi, de politici de stanga care sa lupte pentru justitia sociala, pentru egalitate, nediscriminarea oamenilor dupa rasa, sex, orientare sexuala. Din pacate, si abordarea liderilor romi este una de promovare a neoliberalismului care le spune romilor ca numai daca lupta merita drepturi. Statul este absolvit de orice responsabilitate fata de cetatenii sai, iar pentru a reusi in viata, pentru a depasi saracia, pentru a dobandi educatie ni se spune ca e nevoie de o lupta individuala. Total gresit. Statul e obligat sa ne ofere aceste drepturi. Ca sa nu mai spun ca de multe ori statul e cel care produce abuzuri.
Mii de romi sunt evacuati din case, lasati pe strazi in urma abuzurilor statului, a mafiei imobiliare, iar pentru acesti oameni nu mai exista nici o solutie. Cand nu ai unde sa dormi, nu ai apa si curent, orice discurs frumos impachetat despre importanta educatiei la romi, devine nul.
Care este mesajul tau pentru cei care nu mai cred ca prin initiative civice se pot schimba mentalitati?
Eu cred dimpotriva, ca numai noi, societatea civila, mai avem puterea de a schimba ceva. Daca suntem destul de multi si cerem drepturi egale pentru toti putem schimba perceptia asupra lucrurilor.
Ai studiat limba Romani. Poti sa ne spui cateva cuvinte pe care le consideri importante cand vine vorba de etnie, discriminare, diversitate si toleranta?
As prefera sa spun un cuvant in limba romani care pentru mine a inceput sa semnifice mult si sper sa devina important pentru intreaga etnie.
Nu l-am mai auzit inainte in romani, asa ca l-am creat vara trecuta cand ma gandeam la un nume pentru o companie de teatru formata din actrite rome: “giuvlipen”, cuvant care din punct de vedere lingvistic mi s-a parut ca ar putea sa insemne exact “feminism” in limba noastra. Provine, evident, de la substantivul “giuvli”- femeie si isi doreste sa vorbeasca despre drepturile femeilor rome.
Astfel ca anul acesta, impreuna cu alte actrite rome, chiar am pus bazele acestei companii de teatru “Giuvlipen”, in care vom invita sa ia parte si barbatii romi actori. Pentru ca nu am avut niciodata in Romania un teatru al nostru, ne dorim ca aceasta companie, desi independenta, sa functioneze ca un teatru al romilor avand acest nume: Giuvlipen.
Sursa: StiriONG