Fiecare mini-proiect implementat de tineri poate fi descris prin prisma rezultatelor obținute de tineri. Dar, la fel de importante sunt și rezultatele din perspectiva lecțiilor pe care fiecare dintre cei 60 de tinerii inimoși și le-au însușit parcurgând această experiență.
Astăzi vă spunem povestea echipei Luptătorii școliți – echipa celor 6 tineri din Iași care a implementat mini-proiectul ”Școala are prioritate”.
Poate n-au fost ași la organizare, poate că n-au reușit întotdeauna să respecte termenele planificate, poate că n-au știut să-și folosească la maxim potențialul, ori să exploateze calitățile colegilor de echipă, dar s-au dovedit creativi, spontani, și dornici să finalizeze cum pot mai bine ceea ce au început și capabili să se mobilizeze ca o echipă. Chiar dacă nu se cunoșteau prea bine, chiar deloc, înainte de Concursul de mini-proiecte Imi pasă, mă implic!
I-am văzut în timp ce pregăteau activitățile – puțin nesiguri că ceea ce știu ei sunt informații bune sau utile, ori că ei vor putea să realizeze cele propuse. Dar, o dată ce au depășit acest sentiment de nesiguranță, neîncredere – i-am văzut acționând ca o echipă – în care fiecare știa bine ce are de făcut în fiecare moment al dezbaterilor organizate de ei. I-am văzut luându-și în serios rolul de colegi mai mari, dornici să ofere un model celor mai mici, mândri când aceștia au crezut despre ei că sunt studenți, voluntari vechi, nu elevi cu 2-3 ani mai mari.
Iată ce ne povestește Alexandra:
Am început atât de greu un drum atât de frumos și simplu. Un început greoi pentru o experiență plăcută. De ce a fost greu? Pentru ca ne-am complicat cu întâlnirile de început, nu ajungeam toți la fiecare întâlnire, ne întâlneam câte 3 sau 4, niciodată nu eram toți 6. Nu ne-am sincronizat deloc, aproape niciodată. Apoi a trebuit sa culegem informații și să ne pregătim prezentarea: “Cu ce ne vom prezenta în fata elevilor?” “Cine face prezentarea power-point?” “Cine prezintă?” “Cine face emblema?” “Cine face afișele?” Cine, ce, când, cum? Și… am ajuns pe ultima suta de metri descurcându-ne cu ce avem.
Deși am trecut prin provocările pomenite mai sus, nu ne-am dat bătuți. Pentru ca nimeni nu a fost din totdeauna sus.
Pe parcursul acestui proiect, fiecare dintre noi, respectiv membri ai echipei “Luptătorii școliți”, ne-am îndeplinit obiectivul individual final și am făcut rost de experiențe plăcute, de neuitat. Sunt atât de sigură ca fiecare dintre noi, membrii echipei, am avut măcar un moment neplăcut pe toată durata aceasta, căci altfel nu se poate.
Prin proiectul nostru “Școala are prioritate” ne-am propus să prevenim abandonul școlar încă din clasele gimnaziale. Am interacționat cu elevi ai claselor a VII-a și a VIII-a din 3 școli generale diferite. Cu ajutorul lor am prins curaj si ne-am dezvoltat abilitatea de a comunica mesaje importante pentru societate, cât și pentru noi, în fata unor grupuri de elevi cu vârste variate
Am învățat că munca de echipă este mult mai profitabila decât cea de unul singur. Am învățat că dacă pornim la drum cu un număr, precis, de persoane, sigur nu toți vor rezista pana la capăt, de aceea trebuie sa fim pregătiți în orice situație.
Am învățat că sunt și situații în care poate ca e mai bine sa fii și tu înarmat în fiecare moment decât sa te bazezi doar pe coechipieri. Oricât de mult te-ar ajuta, la un moment dat, și ei se pot bloca sau capata mici scăpări.
De aceea exista echipa:
- Să ne ajutăm;
- Să fim uniți;
- Să fim cei mai buni;
- Să ne distrăm;
- Să dăm ce-i mai bun din noi;
- Să învățăm;
- Să ne susținem;
- Să NU ne abandonam echipa;
- SĂ NU ne dăm bătuți.
Un început bun. Important e ce vor face mai departe. Le urăm să își clarifice în cele din urmă lecția încă nu pe deplin conturată despre valoarea dar și despre provocările muncii în echipă, cât și despre responsabilitatea individuală în cadrul echipei. Dar despre asta viața le va mai oferi contexte de învățare, nu-i așa?
Noi ii apreciem mult pentru dorința lor de implicare si pentru calitățile care i-au ajutat să-și ducă proiectul la bun sfârșit. Împreună, au reușit să facă mai mult decât ar fi putut face fiecare separat.
Și, până la urmă, asta e ce contează – să ne bucurăm de tot ce ne-a ajutat să ne atingem scopul și să ținem minte lecțiile învățate, pentru ca data viitoare să fim și mai buni.
Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului Îmi pasă, mă implic! – Cooperare transfrontalieră pentru incluziunea socială a tinerilor vulnerabili, derulat de Fundația COTE și CSSCF Republica Moldova. Cod proiect: MIS ETC 2011.
Proiectul, cu o durata de 14 luni, este finanțat de Uniunea European prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013. Îmi pasă, mă implic! vizează creșterea capacității tinerilor vulnerabili din zona transfrontalieră România – Moldova de a se implica activ în viața comunității..
GRANIȚE COMUNE. SOLUȚII COMUNE.
www.ro-ua-md.net