Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil a lansat in 17 septembrie 2018, Concursul „Premiul Drepturilor Copilului Korczak”.
Candidaturile pot fi depuse online până la data 01.10.2018, ora 24.00, accesând următorul link: https://form.jotformeu.com/82542089246360.
Concursul este organizat în cadrul proiectului „Festivalul Drepturile Copilului 2018”, implementat de către Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, în parteneriat cu PROFI și Fundația United Way România, fiind finanțat de către PROFI, prin intermediul campaniei „Te costă 0.00 lei să ajuți un copil”.
Ediția a IX – a Concursului „Premiul Drepturilor Copilului Korczak” se derulează în anul CENTENARULUI MARII UNIRI. În anul 2018, comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România.
Credința, eroismul și năzuința celor care au făcut Unirea, efortul celor care au păstrat-o, sunt motive care ar trebui să ne îndemne pe noi, astăzi, să ne creștem copiii cu respect față de trecut, cu prețuire pentru prezent și cu bucurie pentru viitor.
Copiii sunt progresul însuși, de aceea avem încredere deplină în ei!
ACEST CONCURS ESTE DEDICAT PROFESIONIȘTILOR, CARE APĂRĂ ȘI PROMOVEAZĂ DREPTURILE COPILULUI
Premiul “Drepturilor Copilului Korczak” este o formă de recunoaștere publică a importanței şi a valorii rezultatelor activităților derulate de către câștigători, prin oferirea unui trofeu.
Vă rugăm să citiți cu atenție regulamentul, înainte de a face nominalizarea.
Anul acesta alegem câștigătorii Concursul “Premiul Drepturilor Copilului Korczak” în funcție de MOTIVAȚIA, INSPIRAȚIA ȘI ÎNALTA VIBRAȚIE.
Aplicațiile dumneavoastră pot fi trimise pe adresa de email: daniela.gheorghe@fonpc.ro.
Sursa: FONPC