Cetăţenii Activi pentru Bacău, premiați la Gala Premiilor Participării Publice pentru că aduc Administraţia la lumina zilei!

Asociația Romanian Youth Movement for Democracy a obţinut premiul „Administraţia la lumina zilei”, în cadrul celei de-a VII-a ediție a Galei Premiilor Participării Publice, pentru toate activităţile întreprinse în cei doi an de desfăşurare a proiectului Cetăţeni Activi pentru Bacău. Evenimentul de decernare a premiului, organizat de Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), a avut loc în seara zilei de joi, 24 martie.

 Dacă vrem magie, refuzăm imposibilul!

Acesta a fost sloganul pe care organizatorii l-au considerat potrivit pentru a exprima esenţa celor 13 acțiuni premiate în Gală. Concretizând posibilul din imPOSIBIL, timp de doi ani de zile echipa proiectului Cetățeni Activi pentru Bacău a urmărit îndeaproape activitatea consilierilor și a mobilizat cetăţenii să-i pună la treabă pe aleşii locali. Astfel, cetăţenii s-au apropiat de deciziile publice, iar acţiunile Primăriei au devenit mai transparente. Deşi acţiunile din cadrul proiectului au adus o îmbunătăţire în ceea ce privește transparența activității instituțiilor locale, echipa Cetățeni Activi pentru Bacău este de părere că cei care ne conduc mai au multe aspecte de evaluat şi îndreptat pentru ca cetăţeanul să fie parte integrantă din procesul luării deciziilor care îl privesc.

Pentru întreaga activitate a proiectului, asociaţia Romanian Youth Movement for Democracy a fost onorată cu premiul „Administraţia la lumina zilei”

„Noi, la Cetăţeni Activi, am încercat să fim un agregator și permanent susținător al iniţiativelor civice din municipiul și județul Bacău. Am început din anul 2014 să monitorizăm activitatea consilierilor locali şi judeţeni, obvervând că numai unul din cei 60 de consilieri de la vremea respectivă şi-a publicat raportul de activitate, lucru care este obligatoriu prin Legea adminstraţiei. Am organizat conferințele Aleşii băcăuani la raport, în 2014 şi 2015, am dezvoltat rapoarte detaliate despre ce activitate au avut aceştia și am prezentat rezultatele activității lor în cifre astfel încât oamenii să înțeleagă cât mai clar nivelul de interes al aleşilor lor față de problemele din comunitate. Acesta a fost numai o parte din proiect, pe lângă care am avut foarte multe iniţiative: evenimente stradale, informări despre activitatea aleșilor, cartări ale oraşului cu locurile preferate de băcăuani prin acțiunea Map me Happy, mese rotunde în care am susținut și am prezentat consilierilor locali proiecte ale tinerilor din Bacău precum Little Free Library, Băcăuanii vor piste pentru biciciclete sau Zilele Parcului Gherăiești. Am integrat în demersul nostru mai multe proiecte locale, astfel că, aducându-le împreună, am creat o comunitate civică activă”, a precizat Marian Dămoc, managerul proiectului.

 Alături de Cetăţeni Activi pentru Bacău, alte două iniţiative de la nivel local au fost premiate

Bacăul a fost omniprezent în Gală, nu mai puţin de 3 iniţiative de la nivel local fiind premiate. Asociația pentru Dezvoltare Activă a primit distincţia „Fiecare parc cu eroii lui” pentru campania „Zilele Parcului Gherăiești 2”. Aceasta a promovat potențialul biologic şi de agrement al Parcului Gherăieşti în comunitatea locală, alături de un stil de viaţă sănătos în rândul tinerilor, activităţile fiind întreprinse cu ajutorul a peste 70 de voluntari. Premiul „Elevii câștigă finala” a fost acceptat de Asociația Elevilor din Bacău pentru campania „Lăsați-ne să batem mingea!”. Elevii au făcut în aşa fel încât autorităţile locale să nu mai ignore hotărârea de consiliu votată acum 6 ani care prevedea ca terenurile de sport din municipiu să fie accesibile şi în afara programului școlar.

Sursa: BacaulActiv