Institutul Qvorum sprijină dezvoltarea tinerilor și a României, facilitând un număr limitat de locuri subvenționate pentru studenți în cadrul Programului de Pregătire şi Networking în domeniul afacerilor europene – Vizite de Studiu la Bruxelles în luna MARTIE 2015!
Ai ocazia să participi la o serie de întâlniri de lucru în cadrul Parlamentului European, a Comisiei Europene, a Consiliului European, dar și cu actori reprezentativi din mediul privat, specializați în afaceri europene și advocacy.
Programul se adresează studenților și masteranzilor care studiază la universitățile din România, interesați să-și dezvolte competențe în domeniul politicilor europene, al mecanismelor de organizare și funcționare a instituțiilor publice europene, al comunicării politice și al relațiilor internaționale.
”Programul de vizite de studiu pe care Institutul QVORUM îl facilitează persoanelor interesate de mecanismele de funcționare a instituțiilor europene reprezintă cadrul ideal în care poți lua contact cu decidenții politici la nivel european, poți înțelege politicile și interesele europene și poți stabili contacte utile pentru dezvoltarea profesională și personală.
Recomand programul vizitelor de studiu tuturor persoanelor care înțeleg sau vor să înțeleagă comunitatea europeană din care și România este parte.” – Andrei Popa, student Facultatea de Științe Politice
Aplică acum!Dacă vrei să te înscrii, tot ce trebuie să faci este să ne trimiţi pe adresa office@qvorum.ro următoarele dosarul de aplicație conținând următoarele:
• CV-ul în limba română sau engleză
• Scrisoare de motivație de maxim 4000 de caractere (în limba română sau engleză) prin care să răspunzi la următoarele întrebări:
o Ce subiecte ai dori să abordezi în cadrul întâlnirilor de lucru și cum ai pregăti abordarea acestora?
o Cum vei folosi și cum vei disemina informațiile acumulate pe parcursul Vizitei de Studiu la Bruxelles și cum vei împărtăși și altora experiența programului? (Exemple de modalități de diseminare sunt: conferințe de presă, mese rotunde, promovare online, dezbateri pe tematici europene, lobby, advocacy;)
o Ce măsuri ai promova daca ai fi Europarlamentar?
Termen limită pentru depunerea aplicațiilor: 15 decembrie 2014
Aplicanții selectați pentru interviu vor fi contactați în luna ianuarie 2015.
Bursa echivalează cu suma de 500 euro și acoperă următoarele cheltuieli logistice: transportul cu avionul Bucuresti-Bruxelles-Bucuresti, transportul local, cazarea în Bruxelles, micul dejun și o masă principală în fiecare zi.
La finalul programului vei primi un certificat care să ateste parcurgerea programului Vizite de Studiu la Bruxelles!
Nu mai sta pe gânduri, aplică acum pentru o experienţă unică!
Pentru mai multe informaţii, ne găsiţi pe:
Site-ul oficial: http://www.qvorum.ro
Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/institutul.qvorum
Adresa de e-mail: office@qvorum.ro
Telefon: 0722 459 115
Sursa: RESTART.RO