Elevii de liceu pot studia gratuit timp de un an intr-o scoala independenta din Marea Britanie, prin intermediul programului de burse de studiu ”HMC – Projects in Central and Eastern Europe”.
Inscrierile pentru urmatoarea serie de elevi bursieri se fac pana la data de 30 noiembrie 2014.
Programul de burse este oferit de Headmasters’ and Headmistress’ Conference, o asociatie de scoli independente din Marea Britanie, si este administrat in Romania de Junior Achievement Romania.
Liceenii pot beneficia astfel de o experienta internationala de studiu in clasa a XI-a, avand la dispozitie o bursa ce acopera taxa scolara anuala, cazarea si cheltuielile de masa. Timp de un an, tinerii se familiarizeaza atat cu limba engleza, cat si cu sistemul boarding school, prin care elevii locuiesc si studiaza impreuna.
Pentru a se inscrie in programul de burse HMC, elevii romani care vor sa studieze in Marea Britanie trebuie sa fie la liceu, la nivelul clasei a X-a, sa nu fie deja inscrisi intr-o scoala din Marea Britanie, iar varsta lor sa se incadreze la 1 septembrie 2015 intre 16 ani si 17 ani si 6 luni. De asemenea, venitul parintilor pe anul 2014 nu trebuie sa depaseasca echivalentul in lei a 25.000 lire (aproximativ 140.000 lei).
Perioada de studii petrecuta in Marea Britanie este recunoscuta de Ministerul Educatiei Nationale. Parcurgerea unor examene de diferenta va fi necesara in functie de materiile studiate in Marea Britanie.
Gasiti mai multe informatii despre conditiile si modalitatea de inscriere pe website-ul programului.
sursa: vreaualtiasi.ro
sursa imagine foto: jaromania.org