Lansarea Campaniei „Există Speranță. Există Star of Hope”

Azi, miercuri, 11 noiembrie, ora 11:00, la Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași, Fundația „Star of Hope” Romania, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, anunță deschidere a proiectului „Pasi către o comunitate incluzivă” și  lansarea Campaniei „Există Speranță. Există Star of Hope”.

Proiectul „Pasi către o comunitate incluzivă” este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Iași în baza legii 350/2005 și Star of Hope Suedia. Proiectul are ca obiectiv informarea şi sensibilizarea comunității privind problemele cu care se confruntă familiile cu copii cu dizabilități.

Campania de anul acesta se centrează pe informarea și sensibilizarea comunității cu privire la dreptul la educație al copiilor cu dizabilități. Beneficiarii direcți ai campaniei sunt 325 de copii cu dizabilități și copii aflați într-o situație de trai precară. Fundația „Star of Hope” România identifică situațiile de risc și nevoile apărute persoanelor din regiunea de Nord-Est a țării și intervine pozitiv asupra acestora. De aceea, beneficiari ai acestei campanii nu sunt doar copiii de care Fundația are grijă, ci indirect și întreaga comunitate, de la părinții acestora pâna la autoritățile locale.

Curajul, iubirea, devotamentul și generozitatea sunt valorile centrale ale campaniei și sunt promovate ca modele de atitudine și scoase în evidență prin intermediul poveștilor de succes ale Fundației. Practic, publicul larg este încurajat să ia atitudine și să se implice în comunitatea „Star of Hope”. Cu expertiză, grijă și speranță, an de an tot mai multe povești din cadrul Fundației își găsesc un parcurs mai optimist.

De aceea, sperăm că și în acest an să facem auzită vocea celor în nevoie și să creștem gradul de conștientizare a problemelor cu care se confruntă copii cu dizabilități și familiile acestora.

Susținători speciali ai Campaniei: Ambasada Suediei în România; Camera de Comerț și Industrie Iași; Trupa Proconsul;  Irina Pacurariu; Scriitorul Dan Lungu; Regizorul Ovidiu Lazăr; Iulian Canaf.

 Partener media principal:TVR Iași

Sursa: Star Of Hope