Joi , 17 septembrie 2015 a avut loc o întâlnire festivă la Școala ”Grigore Ureche” din satul Ceplenița, județul Iași, care a marcat încheierea activităților de vară a copiilor din programul de afterschool și le-a oferit copiilor ocazia să-și ia rămas bun de la voluntara care a realizat programul.
În perioada 19 aug – 17 septembrie 2015, 27 de elevi din clasele IV-VIII au avut parte de o nouă experiență interculturală facilitată de activitățile susținute de voluntari internaționali din programul Global Citizen derulat de AIESEC Iași.
După ce anul trecut le-au cunoscut pe Ping din Singapore și Dayna din Canada, anul acesta au întâlnit-o pe Berfin. O tânără din Turcia, de 20 de ani care a călătorit cu trenul de 3 ori pe săptămână, din Iași la Ceplenița pentru a desfășura activități de învățare a limbii engleze, jocuri interactive de dezvoltare a abilităților de comunicare, autoprezentare, managementul timpului și lucru în echipă și a contribui la îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre țara ei.
Copiii au îndrăgit-o foarte mult s-au distrat, s-au jucat, au dansat și au învățat lucruri noi într-o manieră plăcută.
Ce spun copiii în mesajele de rămas bun pentru Berfin?
Am petrecut mult timp impreună, am invățat lucruri noi, cel mai mult mi-a placut când am învățat dansul turcesc. Tu ești o persoana de treabă, esti frumoasă și amuzantă. Sper sa avem posibilitatea de a ne reîntâlni.
În cele 4 săpămâni petrecute cu tine m-am simțit foarte bine și imi doresc foarte mult să ne reintâlnim. Cu ajutorul tău am putut învăța multe jocuri noi și am inceput să învăț engleza. Am aflat mute lucruri noi despre Turcia, pe care nu le știam și am inceput să te cunosc mai bine.”
Experiența petrecută cu Berfin a fost educativă, interesantă și amuzantă. Ea ne-a învățat engleză, jocuri și cum să facem o broscuță. Ne-a arătat poze cu mâncare și locuri din Turcia. A fost foarte frumos. Această experiență a fost minunată, niciodată n-o să o uit.
Was great. I learn new games. Now, I have new memories with some friends and Berfin.
Was a 5 great weeks when we learn new words and new interesting activities. I want to tell you are pretty and funny and I apreciate you. Nice to meet you, Berfin.
Ce ne-a spus Berfin?
Chiar dacă toate așteptările mele nu au fost îndeplinite în totalitate, am avut o experienta diferită, pe care altfel n-aș fi putut să o am. De aceea eu nu regret nimic și m-am bucurat într-adevăr acest proiect.
Am petrecut mult timp pentru a planifica activitățile, dar am am realizat că pot să fac ceva important pentru viitorul copiilor, așa că nu a fost o problemă și am încercat să fac tot ce pot mai bine. Am aflat cum oamenii trăiesc într-un sat din România, am găsit o mulțime de lucruri comune cu țara mea, mi-am primit noi prieteni și, de asemenea, acum pot sa spun că am dobândit și experiență în a-i învăța pe copii lucruri noi.
Cel mai mult mi-a plăcut că avut ocazia de a împărtăși cultura țării mele cu copiii din Ceplenița. Ei sunt dornici să învețe ceva nou și m-am simțit foarte bine învățându-i ceva ce nu știau dinainte. Mă simt ca și cum aș realizat ceva cu adevărat important. Știu că și copiii care trăiesc într-un sat pot fi foarte deschiși la lume și dornici de a învăța lucruri noi, au de asemenea planuri de viitor. Vreau să viziteze satul peste câțiva ani pentru a vedea dacă ei încă își amintesc de mine și de tot ce am învățat împreună.
Sperăm și noi, ca și copiii din programul afterschool, să le putem oferi și anul viitor posibilitatea de a intra în contact cu voluntari internaționali pentru o nouă experiență de a-și lărgi cunoștințele. Interacțiunea directă cu tineri din alte țări asigură un teren propice asimilarea unor cunoștințe și, mai ales trezirea interesului pentru a învăța și mai multe despre lumea de dincolo de granițele satului în care copiii trăiesc.