Egalitatea de şanse reprezintă un drept fundamental şi o valoare comună a Uniunii Europene, principiu regăsit cu strictețe și în cadrul proiectului ”ADMIS pe piața muncii”, proiect de integrare etno-ocupațională, implementat în regiunile București-Ilfov, Sud-Muntenia, Nord-Vest și Sud-Est.
Egalitatea de şanse este conceptul conform căruia toate ființele umane sunt libere să-și dezvolte capacitățile personale și să aleagă fără limitări impuse de roluri stricte. Așadar, indiferent de originea etnică, gen, religie, vârstă, dizabilităţi sau orientare sexuală, fiecare persoană are dreptul de participare la viaţa economică şi socială.
Faptul că diferitele comportamente, aspirații și necesități ale femeilor și bărbaților sunt luate în considerare, evaluate și favorizate în mod egal înseamnă că femeile și bărbații se bucură de aceeași libertate de a-și realiza aspirațiile.
În legislaţia românească, principiul egalităţii de şanse este dezvoltat în domenii precum: ocupare, educaţie, sănătate, cultură şi informare, politică, participare la decizie, furnizare și acces la bunuri şi servicii etc. Chiar și așa, numărul situaţiilor de încălcare a principiului egalităţii de şanse este alarmant, iar cea mai mare vină o poartă fenomenul discriminării ca şi conduită socială.
În mod firesc, egalitatea de șanse devine o piesă centrală a strategiei nediscriminatorii, fiind o condiţie obligatorie pentru îndeplinirea obiectivelor de creştere, ocupare a forţei de muncă şi coeziune socială.
În cadrul proiectului ”ADMIS pe piața muncii”, principiul egalității de şanse între femei şi bărbaţi se regăsește atât în echipa de management, cât și în componenţa grupului ţintă: persoane de etnie rromă din cele 4 regiuni de implementare: București-Ilfov, Sud-Muntenia, Nord-Vest și Sud-Est. DA, 50% din grupul țintă este reprezentat de femei, iar unul dintre rezultatele semnificative ale proiectului prevede ca jumătate din numarul persoanelor calificate să fie femei, în termeni matematici s-ar traduce 450 femei din 900 personae calificate.
Luând în considerare capacităţile, nevoile şi aspiraţiile diferite ale persoanelor de sex feminin, respectiv masculin şi tratamentul egal al acestora, persoanele înregistrate în grupul ţintă al proiectului participă la activităţi de informare, consiliere, formare profesională şi mediere, activități aflate în plină desfășurare în etapa actuală a proiectului.
Prin valorificarea potențialului rrom și promovarea modelelor de bună practică din rândul persoanelor de etnie rromă, proiectul ”ADMIS pe piața muncii” îndrăznește să urnească din loc (măcar câtuși de puțin) barierile sociale impuse de steriotipuri și prejudecăți, provocând astfel schimbări de atitudini și mentalități.
Proiectul ”ADMIS pe piaţa muncii – Construirea unui model complex de integrare profesională a persoanelor de etnie rromă din regiunile BI, NV, SE şi SM, în vederea îmbunătăţirii accesului acestora pe piaţa muncii” este un proiect de incluziune ocupațională, cofinanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Proiectul își propune să acopere întregul parcurs profesional al unei persoane de etnie rromă, plecând de la stadiul de persoană neinformată pe piaţa muncii şi ajungând la stadiul de persoană angajată, oferind gratuit – servicii personalizate care țin cont de specificitatea și unicitatea fiecărui beneficiar.
Valentina Merlici
As. Relatii Publice si Comunicare