Un mediu curat, un viitor sănătos – un proiect realizat cu succes

Autor: Cu desăvîrşirea unui fapt împlinit, Cigoreanu Silvia, membru în echipa ,,Un mediu curat,un viitor sănătos”  

 Miniproiectul nostru a început în septembrie 2014 şi a avut realizări frumoase până în prezent.

Astfel, pe data de 30 octombrie, 2014 în satul Mileştii Mici, în cadrul Liceului Mihail Bîrca, s-a desfășurat o sesiune de informare despre  ocrotirea mediului înconjurător, planificată și organizată de către 6 voluntari, inițiatorii miniproiectului ”Un mediu curat, un viitor sănătos”. Întreaga echipă, după un şir de pregătiri minuţioase au manifestat perseverență şi curaj în a invita tînăra generaţie de a participa şi la o acţiune de salubrizare ce a avut loc pe dată de 6 noiembrie, 2014 pe teritoriul satului Mileştii Mici. Afişele si pliantele informative au anunțat organizarea evenimentului şi au stimulat participarea activă a tinerilor.

Initiativa, a luat naştere în cadrul „Forumului tinerilor activi în viaţa comunităţii” (24-27 iunie, 2014) la care a participat si Elena Groian, lider al echipei miniproiectului ,,Un mediu curat,un viitor sănătos”. Echipa  s-a bucurat de susţinerea autorității locale Mileştii Mici, Direcţia Liceului Mihail Bîrca şi bineînţeles de voluntarii, ce au luat parte la evenimentul creat.

Rezultatele înregistrate au avut un efect pozitiv asupra mediului înconjurător în circumscripţia locală. Strângerea  deşeurilor și amplasarea în locurile special amenajate au fost unele dintre obiectivele miniproiectului ,,Un mediu curat,un viitor sănătos”  ce s-au realizat cu succes.

Mulţumim participanţilor, care au fost receptivi și s-au implicat în acţiunile comunităţii locale şi astfel, cu gînduri bune şi noi provocări echipa ,,Un mediu curat,un viitor sănătos” susţine implicarea activă a tinerilor, în protejarea mediului înconjurător!

Proiectul „Un mediu curat un viitor sănătos” este unul dintre cele 10  mini-proiecte câștigătoare în Concursul ”Îmi pasă, mă implic!”, în domeniul Cultură și tradiții.

Vedeți toate proiectele câștigătoare – 5 din România, 5 din R. Moldova – aici.  Votați proiectele care vă plac. Arătați că apreciați inițiativa tinerilor!

Activitatea este realizată în cadrul proiectului Îmi pasă, mă implic! – Cooperare transfrontalieră pentru incluziunea socială a tinerilor vulnerabili, derulat de Fundația COTE și CSSCF Republica Moldova. Cod proiect: MIS ETC 2011. Proiectul, cu o durata de 14 luni, este finanțat de Uniunea European prinProgramul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013.

Îmi pasă, mă implic! vizeaza creșterea capacității tinerilor vulnerabili din zona transfrontalieră România – Moldova de a se implica activ în viața comunității..

GRANIȚE COMUNE. SOLUȚII COMUNE.

www.ro-ua-md.net