Specialiştii din societatea civilă, care au creat Grupul de lucru din cadrul proiectului „Educaţia nonformală. Tot educaţie!”, iniţiat de Fundaţia Noi Orizonturi, propun ministrului Educaţiei o serie de soluţii pentru îmbunătăţirea activităţilor ce ţin de educaţia nonformală, din afara orelor clasice de curs, inclusiv un Ghid de bună practică pentru programul Şcoala Altfel.
Membrii Grupului de lucru din cadrul proiectului ”Educaţia nonformală. Tot educaţie!”, iniţiat de Fundaţia Noi Orizonturi, vor trimite oficialilor din Ministerul Educaţiei Naţionale propuneri pentru susţinerea activităţilor de educaţie nonformală.
„Grupul de lucru format din reprezentanţi la nivel naţional din mediul ONG, universitar, pre-universitar, instituţii publice îşi propune să dezvolte o strategie comună de acţiune care să fie în beneficiul elevilor, profesorilor, şcolilor, organizaţiilor neguvernamentale şi al altor structuri implicate în programe de acest fel şi să reglementeze funcționarea mai eficientă a educației nonformale”, susţin aceştia într-un comunicat de presă.
Este vorba de peste 160 de specialişti din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi, care au discutat despre punctele slabe ale sistemului de educaţie informală şi au venit şi cu o serie de soluţii.
Punctele slabe ale sistemului:
Problemele semnalate au fost în mare parte aceleaşi, susţin aceştia: „profesorii implicaţi în aceste proiecte nu beneficiază de suficientă pregătire şi nu se simt îndeajuns de valorizaţi de şcoală şi de minister, lipsa fondurilor pentru acest tip de educaţie, inclusiv în cazul ”Şcolii altfel”, program reglementat de minister, dar şi lipsa unui sistem de evaluare a programelor de educaţie non-formală şi a unei certificări a competenţelor dobândite de elevii care urmează un asemenea program”.
Grupul de lucru a discutat şi soluţiile posibile.
Masterat în educaţie nonformală pentru dascăli
Astfel, pentru problema legată de “incongruenţa pregătirii iniţiale pshihopedagogice cu profesia de dascăl” au propus „crearea unui masterat pentru viitorii profesori prin care aceştia să poată aprofunda tematici care să îi ajute în meserieşi să le dea posibilitatea să experimenteze mai multe metode educaţionale (care sunt asociate mai mult nonformalului)”. În ceea ce priveşte faptul că „nu se cunosc suficient de bine rezultatele educaţiei nonformale”, ei propun „realizarea unui cadru comun de referinţă privind competenţele generale, valorile şi atitudinile promovate şi dezvoltate atât în sistemul de învăţământ obligatoriu, cât şi prin programele de educaţie nonformală din România”.
Platformă cu sfaturi pentru Şcoala Altfel „Iar pentru problema legată de faptul că “profesorii nu dispun de informaţii suficiente pentru implementarea programului Şcoala Altfel, astfel încât aceste activităţi nu dezvoltă abilităţi de viaţă în rândul elevilor”, soluţia propusă a fost introducerea unor instrumente suport pentru desfăşurarea activităţilor – ghid de implementare a Şcolii Altfel şi o platformă (scoalaaltfelromania.ro), ca extensie a ghidului, pe care se vor posta modele de activităţi educaţionale”, se mai arată în comunicat.
Aceste soluţii vor fi prezentate reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, „astfel încât să fie implementate”, mai spun reprezentanţii Fundaţiei Noi Orizonturi, coordonator al Grupului de lucru.
Iniţiativa este susţinută prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, alocarea financiară fiind de aproape 75.000 de euro.
sursa: adevarul.ro
sursa imagine : Noi Orizonturi