Un număr de 425 de tineri din grupuri vulnerabile din patru județe ale țării, inclusiv Vaslui, au fost consiliați de către specialiștii a nouă instituții, majoritatea ONG, pentru a-și găsi un loc de muncă sau pentru a nu cădea victime a unor abuzuri, în cadrul unui proiect european în valoare de 2,4 milioane de lei.
„Parteneriat pentru incluziune”, un proiect de 2,4 milioane de lei, cu finanțare europeană, a ajuns la finalul primei părți, motiv pentru care cele nouă instituții care l-au derulat în patru județe, respectiv Vaslui, Iași, Constanța și Mureș, au organizat o conferință de presă pentru a prezenta realizările. Astfel, 425 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, au primit servicii de asistență psihosocială prin intermediul programelor dezvoltate de către cele șapte ONG-uri partenere și cele două DGASPC din Vaslui și Iași. Majoritatea din mediul rural, cei prinși în proiect, în special tineri cu dizabilități, inclusiv HIV/SIDA, au beneficiat de consiliere, orientare și formare profesională, precum și de formare în domeniul tehnologiei informației.
De asemenea, tinerii au primit servicii de asistență psihosocială pentru prevenirea și combaterea efectelor abuzului, neglijării, exploatării și a oricăror forme de violență, inclusiv prevenirea traficului de persoane și asistența victimelor pentru tineri separați de unul sau ambii părinți și membrilor familiilor acestora. Partenerii din proiect au pus accent și pe dezvoltarea abilităților parentale la tineri, părinți sau viitori părinți, în vederea prevenirii abuzului asupra copiilor și a abandonului familial.
Sursa: proincluziune