Fundația COTE anunță lansarea primelor burse destinate elevilor programul afterschool din școala Grigore Ureche Ceplenița care au promovat examenul de capacitate și continuă studiile la liceu, din Programul afterschool este derulat prin proiectul ”Împreună pentru educație”.
Începând din septembrie 2016, 3 dintre elevii care ies din programul afterschool la finalizarea clasei a VIII-a, selectați în ordinea mediilor la examenul de capacitate, vor primi 100 lei/lună, timp de 10 luni. Am gândit aceste burse ca pe un sprijin pentru copil și familia acestuia.
Ideea de a dezvolta un program de burse a apărut din nevoia de stimulare a copiilor pentru obținerea unor rezultate bune la școală, pentru participarea activă la activitățile de dezvoltare a abilităților de viață a celor care continuă programul afterschool, ca un factor de motivarea pentru continuarea studiilor a celor care au promovat examenul de capaciatate. Bursa va putea fi utilizată pentru materiale didactice sau pentru alte nevoi identificate împreună cu beneficiarii (transport, hrană, îmbrăcăminte s.a)
Initierea acestei noi componente în cadrul proiectului ”Împreună pentru educație”este posibilă datorită finanțării primite de la SC Yonder srl, din care vom asigura 2 burse, iar 1 bursă va fi alocată din fondurile strânse în urma participării la Swimathon 2016.
Programul afterschool din Școala Grigore Ureche Ceplenița este derulat de Fundația COTE, prin proiectul ”Împreună pentru educație”. Dezvoltat printr-un proiect cu finanțare europeană incheiat in 2013, acest program se află în al 3-lea an de sustenabilitate, grație finanțării din partea a două companii private din domeniul IT – Yonder (România) și PinkRoccade (Olanda). 25 de copii din familii vulnerabile, elevi în clasele V-VIII participă la activități de tip afterschool (dezvoltare abilități de viață, sprijin la teme, deprinderi IT, limba engleza, excursii și tabere educationale ș.a)