Vizitele de studiu pentru cadre didactice, la final

In  30 septembrie 2015, un grup de 22 cadre didactice din jud. Vaslui au participat la ultima vizita de studiu organizata in cadrul proiectului ”Parteneriat pentru Incluziune”.

Cadrele didactice au primit informatii despre programele si serviciile dezvoltate de Fundatia „Alaturi de Voi” Romania, Fundatia Star of Hope si Fundatia Serviciilor Sociale Bethany. De asemenea, la sediul ADV Romania au fost prezenti si reprezentanti a altor 2 ONG-uri partenere in proiect- Organizatia Salvati Copiii si Fundatia COTE.

 

Discutiile din cadrul vizitei au evidentiat aspecte legate de nevoile identificate in comunitatile rurale si anume nevoia de informare in randul elevilor, in special pe teme ca educatie sexuala si orientare in cariera si nevoia cadrelor didactice de a fi formate pe anumite teme.

 

De asemenea, profesorii au evidentiat si rolul important al parintilor in educarea si formarea copiilor, sustinand ca tema educatie parentala, din cadrul campaniilor de informare realizate de caravana mobila, este esentiala in comunitatile din care fac parte.

 

Printre aspectele discutate cu reprezentantii ONG-urilor prezente, vizitatorii au fost interesati sa afle despre manifestarile specifice unor afectiuni precum: sindrom Down, autism, ADHD, in asa fel incat sa poata fi capabili sa identifice astfel de cazuri in randul elevilor cu care lucreaza, pentru a putea ulterior sa le refere ONG-urilor specializate.

 

Profesorii au manifestat interes deosebit si pentru cursurile de formare ce urmeaza sa fie derulate in cadrul proiectului.

 

Sursa: proincluziune