Dupa doua campanii de test, donatiile luna de luna prin SMS sunt de acum disponibile la scara larga pentru organizatiile neguvernamentale care vor sa desfasoare astfel de campanii.
Donatiile prin SMS recurent sunt disponibile pentru clientii Orange Romania si Vodafone Romania, care se pot „abona” la donatii lunare in valoare de 2 euro, prin trimiterea codului corespunzator campaniei pentru care doresc sa doneze.
Pana acum, UNICEF Romania si SOS Satele Copiilor Romania au testat mecanismul de donatie prin SMS recurent. In cele doua campanii de test, s-au strans 244.000 de euro de la 17.500 de romani, care au decis sa doneze luna de luna 2 euro.
“Schimbarile reale se produc in timp, cu interventii integrate, complexe si sustinute pe termen lung, indiferent de domeniul abordat. Programele UNICEF sustin dreptul copiilor la educatie, sanatate, protectie si se desfasoara pe perioade de cativa ani pentru a ajunge la formule performante. Astfel de actiuni nu sunt punctuale si au nevoie de sustinere financiara constanta, pe o perioada mare de timp. Persoanele fizice care doresc sa se implice lunar au acum la dispozitie un instrument foarte simplu pentru donatii: SMSul recurent. Astfel, donatorii au posibilitatea sa sustina pe termen lung o cauza sau, de ce nu, chiar mai multe cauze in care cred cu tarie, intr-un mod extrem de simplu. Iar faptul ca se pot opri in orice moment din acest proces face instrumentul extrem de atractiv.” spune Despina Andrei, Communication & Fundraising Manager UNICEF Romania.
Donatia de 2 euro se face in mod automat, lunar, din momentul in care donatorul trimite SMS de abonare cu codul campaniei, pana in momentul in care trimite SMS de oprire adonatiei. Practic, orice client Orange Romania sau Vodafone Romania poate sa doneze in una sau mai multe luni pentru cauza pe care o alege. Pot dona atat abonatii Orange si Vodafone, cat si persoanele care au servicii pre-platite.
Organizatiile neguvernamentale pot apela la acest nou mecanism de strangere de fonduri, cu conditia sa fi desfasurat cel putin o campanie de donatii prin SMS in trecut si sa aiba experienta in gestionarea relatiilor cu numere mari de donatori. Pentru a depune documentatia necesara, trebuie sa isi faca un cont pe donatie.ro.
Initiativa face parte din cadrul proiectului „Punti pentru resurse – resurse pentru comunitati” finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.
Sursa:StiriONG