Primăria Iaşi a demarat în această săptămână un program de internship destinat studenţilor ieşeni interesaţi de activitatea administraţiei publice. Prima serie a început sesiunea de internship luni, 23 februarie, o primă prezentare a administraţiei locale fiind făcută de viceprimarul Mihai Chirica. Studenţii s-au întâlnit cu şefii de departamente din Primărie şi au aflat mecanismele interne ale instituţiei ce conduce oraşul.
Grup de lucru
Timp de o săptămână, primii 13 studenţi înscrişi în proiect vor participa la vizite în teren la direcţiile, societăţile subordonate, furnizorii de utilităţi, dar şi pe şantierele proiectelor europene importante. De asemenea, se va forma un grup de lucru din studenţi şi reprezentanţi ai Primăriei pentru dezbaterea unor proiecte şi găsirea unor soluţii şi iniţiative de dezvoltare. La finalul perioadei de internship, studenţii vor primi certificate de participare şi adeverinţe de voluntariat.
În fiecare lună
Programul de internship va continua pe parcursul întregului an, timp de o săptămână, în fiecare lună. Fiecare serie va fi formată din 15 – 20 de studenţi. Programul este deschis tuturor tinerilor care studiază în Iaşi, indiferent de specializare, în vederea creării unor grupuri multidisciplinare. Participanții la internship au ocazia să cunoască procesele administrative şi practice ale serviciilor municipalității, modul de implementare a proiectelor europene, funcționarea Consiliului Local.
Sursa: Curierul Iași