Fundaţia COTE (Iaşi) şi Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie (Chişinău) anunţă finalizarea implementării mini-proiectelor câştigătoare în Concursul „Îmi pasă, mă implic!”
În perioada 21 septembrie 2014 – 20 ianuarie 2015, în Iaşi şi Chişinău,10 echipe formate din 60 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 16 – 20 de ani, au pus în aplicare 10 soluţii propuse de ei pentru rezolvarea unor probleme în arii importante pentru comunitate: Prevenire trafic de fiinţe umane, Educaţie, Sănătate, Cultură şi tradiţii.
Ei au defăşurat activităţi de informare în care au implicat specialişti din diferite domenii, au mobilizat voluntari, au aplicat metode creative (Teatru Forum, flashmob, concursuri), au creat şi au distribuit broşuri şi pliante, au susţinut cursuri şi ateliere, au realizat mici studii, acţiuni de salubrizare şi au organizat evenimente pentru copii sau bătrâni.
Dacă adunăm numărul persoanelor şi instituţiilor din Iaşi şi Chişinău participante la activităţi, obţinem cifre impresionante: peste 1500 de elevi, 50 profesori, 25 de părinţi, 134 de bătrâni 32 de voluntari, 14 şcoli, 7 instituţii de protecţie socială. Putem spune, fără nicio reţinere că aceşti tineri şi-au făcut simţită prezenţa în viaţa comunităţii lor.
Prin acţiunile lor au transmis informaţii utile şi cunoştinţe noi, au provocat emoţii şi bucurie participanţilor la activităţi. Ei înşişi au dobândit cunoştinţe noi în domeniul proiectului lor, au trăit multe emoţii şi satisfacţii. Au descoperit dificultăţile dar şi frumuseţea muncii în echipă, şi-au dezvoltat abilităţile de comunicare, de planificare şi de urmărire a unor obiective, au căpătat experienţă în iniţerea unor colaborări cu instituţii. Şi-au descoperit calităţi, au devenit mai încrezători, şi-au conturat noi aspiraţii, au legat prietenii.
Suntem impresionaţi şi mândri de ceea ce au realizat aceşti tineri. Le dorim să creadă în continuare în capacitatea lor de a produce schimbări în comunitate, să păstreze prieteniile legate şi să folosească în proiectele lor de viitor tot ce au învăţat în călătoria de la ideea de proiect la rezultatele finale.
Ne bucurăm că, prin proiectul „Îmi pasă, mă implic!”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, am creat o oportunitate pentru ca tinerii din România şi din R. Moldova să se cunoască şi să parcurgă o experienţă frumoasă şi valoroasă pentru viaţa lor şi a societăţii.
Sursa: VoceaONG