A apărut cel de-al trei-lea număr al newsletter-ului ”Schimbări mici, diferențe MARI!”. Vă invităm să citiți și să împărtășiți vești din cadrul SOCIAL NEST – Rețeaua regională a furnizorilor de servicii sociale, din care și noi, Fundația COTE facem parte.
O dată cu înființarea rețelei, activitatea și serviciile furnizorilor de servicii sociale din regiunea de N-E a României înscrise în SOCIAL NEST, fac obiectul unui newsletter cu apariție trimestrială, care asigură o mai buna vizibilitate și promovare a rețelei.
Rețeaua SOCIAL NEST a fost creată de Organizația Salvați Copiii Iași, în cadrul proiectului ”Schimbări mici, diferențe MARI!”
Obiectivul general al proiectului este să dezvolte și să promoveze servicii de parenting și de dezvoltare a abilităților de viață în zonele urbane și rurale ale regiunii de Nord Est în vederea îmbunătățirii calității serviciilor sociale adresate copiilor vulnerabili şi părinţilor acestora.
Proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă
Sursa: ”Schimbări mici, diferențe MARI!”