Începând cu 21 septembrie, data la care a început perioada de implementare a mini-proiectelor echipele s-au pus pe treabă. Pentru început tinerii era neliniștiți atunci cînd se uitau în calendar la activitățile pe care și le-au propus și momentele organizatorice cu care trebuiau să se lămurească pentru ca să realizeze cu succes activitățile. Emoțiile au mai trecut după realizarea primei activități.
Echipa „Ne pasă de voi” a lansat proiectul lor prin organizarea unei întîlniri cu părinții copiilor cu nevoii speciale. În cadrul întîlnirii tinerii au prezentat scopul, obiectivele și activitățile care urmează să fie desfășurate în cadrul proiectului cu participarea copiilor doritori. Părinții au avut ocazia să discute despre subiectele care îi preocupă avînd în grijă un copil cu nevoi speciale, iar subiectele ce prezintă interes pentru ei vor fi discutate în cadrul unui seminar pentru părinți cu profesioniști.
Echipa proiectului „Un mediu curat – un viitor sănătos” a organizat în cadrul liceului „Mihail Bârcă” prima lor activitate de sensibilizare a elevilor privind păstratrea mediului înconjurător curat. În urma sesiunii de informare, elevii au înțeles care sunt efectele poluării mediului asupra sănătății și de ce este important ca fiecare dintre ei să participe la o sesiune de salubrizare care a fost organizată în comunitatea lor.
Echipa proiectului „Sunt un om liber” după mai multe întîlniri și negocieri, au selectat instituțiile în care vor desfășura activitățile, au creat un fluturaș cu informații utile despre traficul de ființe umane și s-au pregătit bine pentru activitatea de informare cu tema traficul de ființe umane. Prima sesiune de informare a avut loc la Gimnaziul nr.3 cu participare elevilor din clasele a 7-a și a 8-a. După o parte teoretică, a venit partea distractivă: copii au lucrat în echipe și au elaborat, într-un mod creativ, un mesaj de sensibilizare împotriva traficului de ființe umane. Mesajele au fost elaborate cu mult entuziasm de către elevi. La final ele au fost prezentate întregii școli, printr-un flashmob.
Acestea sunt 3 dintre proiectele câștigătoare în Concursul ”Îmi pasă, mă implic!” dintre cele 5 implementate în R. Moldova.
Au rămas să fie realizate activități similare și în alte instituții de învățămînt, astfel le urăm tinerilor succes și mult curaj.
Activitatea este realizată în cadrul proiectului Îmi pasă, mă implic! – Cooperare transfrontalieră pentru incluziunea socială a tinerilor vulnerabili, derulat de Fundația COTE și CSSCF Republica Moldova. Cod proiect: MIS ETC 2011.
Proiectul, cu o durata de 14 luni, este finanțat de Uniunea European prin Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013.
Îmi pasă, mă implic! vizeaza creșterea capacității tinerilor vulnerabili din zona transfrontalieră România – Moldova de a se implica activ în viața comunității..
GRANIȚE COMUNE. SOLUȚII COMUNE.
www.ro-ua-md.net