Început de an. Am intrat în vârtejul muncii, a conturării planurilor pentru acest an, sau în roata de neoprit a solicitarilor cotidiene. Dar, dacă lucrezi într-un proiect transfrontalier, iar partenerii tăi și tinerii de peste graniță implicați în proiect sunt încă în perioadă de sărbătoare, după calendarul respectat de ei, atunci nu ți se mai pare nepotrivit să vorbești despre tradiții și obiceiuri de iarnă.
Mai precis, despre proiectul Respectă-ți tradițiile, unul dintre proiectele câștigătoare în Concursul Îmi pasă, mă implic!, în domeniul Cultură si tradiții
O idee venita din partea unor tineri despre care nu se mai poate spune ca nu sunt interesati de tradițiile locale. Ei și-au propus să promoveze obiceiurile, tradițiile și meșteșugurile din satul Hadâmbu, com. Mogoșești, jud. Iași.
Și-au luat ideea în serios și au început cu o vizită de documentare la Muzeul Satului din această localitate, au discutat cu localnicii, au strâns informații și povești despre obiceiurile locului. Si-au pregatit materialele pentru sesiunile de informare și dezbatere planificate, au pregatit colinde, au distribuit afișe și fluturași.
Au realizat 2 sesiuni de informare la Liceul Tehnologic Petru Poni și Colegiul Tehnic Ion Holban. Subiectul a fost primit cu interes de mulți dintre elevii participanți, care au participat la dezbatere demonstrând cunoștințe despre obiceiuri si tradiții, sau curiozitate pentru a afla mai multe lucruri despre subiect. Sigur ca au fost si opinii care considerat aceste obiceiuri învechite sau nepotrivite cu timpurile moderne.
Și-au dorit să facă și un sondaj de opinie prin care să afle ce informații, dar mai ales ce atitudine au colegii lor față de ideea de respectare si promovare a tradițiilor populare. Au plecat să colinde și să ofere mici cadouri bătrânilor internați în Spitalul Sf. Sava, pentru a le oferi un moment de aducere aminte și de alinare a suferinței. A fost un moment emoționant pentru tineri care s-au declarat impresionați de reacția batrânilor și de modul cum au fost primiți.
Momentul lor de colinde și-a gasit un loc potrivit în serbarea de sfarsit de an organizată în Complexul de Servicii Comunitare V. Costache din Iași.
O inițiativa care merită încurajată. Proiectul lor poate fi votat aici – ca semn de apreciere și susținere a celor 6 tineri care cred că tradițiile, datinile și meșteșugurile românești merită reînviate și transmise generației viitoare.
Rezultate:
- 84 de elevi din clasele VIII – XIII participanți la informare și dezbatere
- 110 de bătrâni din Spitalul Sf. Sava au primit mici cadouri
- 100 de fluturasi creați și distribuiți
- 10 de afișe create și distribuite
Dincolo de rezultatele concrete ale proiectului la fel de importante sunt câștigurile dobândite de tineri prin acestă experiență.
Iată ce ne spune Florin, liderul echipei Tezaur, care a coordonat implementarea proiectului Respectă-ți tradițiile:
Am învățat care sunt pașii pentru începerea unui proiect. Am trăit satisfacția muncii de a construi o echipă. Am învățat să coordonez o echipă, că e important să fim punctuali, să știm pentru ce ne întâlnim, să știu să ascult. Acum aș ști mai bine pe ce criterii să selectez membrii echipei și cum să îi mobilizez mai bine.
Nouă, nu ne rămâne decât să fim mândri de ei și să continuăm să găsim oportunități pentru ca și alți tineri să aibă parte de astfel de experiențe importante pentru dezvoltarea abilităților de viață.
Proiectul Respectă-ți tradițiile este unul dintre cele 10 mini-proiecte câștigătoare în Concursul ”Îmi pasă, mă implic!”, în domeniul Cultură și tradiții.
Vedeți toate proiectele câștigătoare – 5 din România, 5 din R. Moldova – aici Votați proiectele care vă plac. Arătați că apreciați inițiativa tinerilor!
Activitatea este realizată în cadrul proiectului Îmi pasă, mă implic! – Cooperare transfrontalieră pentru incluziunea socială a tinerilor vulnerabili, derulat de Fundația COTE și CSSCF Republica Moldova. Cod proiect: MIS ETC 2011. Proiectul, cu o durata de 14 luni, este finanțat de Uniunea European prinProgramul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013.
Îmi pasă, mă implic! vizeaza creșterea capacității tinerilor vulnerabili din zona transfrontalieră România – Moldova de a se implica activ în viața comunității..
GRANIȚE COMUNE. SOLUȚII COMUNE.
www.ro-ua-md.net