Propunere model al raportului de activitate al consilierilor locali și județeni

Asociația “Romanian Youth Movement for Democracy”(RYMD) din Bacău a lansat miercuri, 17 decembrie 2014, o propunere privind modelul Raportului de Activitate pe care consilierii locali și județeni ar trebui să îl adopte astfel încât să respecte criteriile minime de transparență. Demersul vine după ce, în urma unei analize privind transparența activității aleșilor locali, experții RYMD au constatat că rapoartele de activitate ale consilierilor locali și județeni băcăuani nu sunt făcute publice sau nu conțin informații relevante privind activitatea acestora. Lansarea modelului a avut loc în cadrul conferinței „Aleșii Băcăuani la Raport”, activitate a proiectului„Cetățeni Activi pentru Bacău”, implementat de asociația Romanian Youth Movement for Democracy, în parteneriat cu Asociația Un Zâmbet Bacău, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG din România.

La eveniment au luat parte consilierii locali  Ababei Radu (PNL), Ștefan Daniel Dragoș (UNPR), Ilie Bîrzu (PNL), consilierii județeni Vasile Cautiș (PSD), Ana Marchiș (PSD), cu toții asumându-și documentul și afirmând că, pentru publicarea raportului pe anul 2014, vor respecta structura înaintată.

Modelul raportului de activitate propus cuprinde referiri la întâlnirile consilierilor cu cetățenii, audiențele acordate și problemele semnalate, activitatea în comisii și pregătirea profesională derulată pe perioada mandatului. Raportul a fost construit având în vedere prevederile Legii 393/2004 privind statutul Aleșilor Locali și a Legii Administratiei Publice nr. 215(r1)/200. Propunerea poate fi descărcată aici.

Președintele organizației Romanian Youth Movement for Democracy și coordonatorul proiectului, Marian Dămoc, a precizat că propunerile aduse în fața reprezentanților politici locali sunt un prim pas pe care orice ales trebuie să îl îndeplinească în vederea creșterii gradului de transparență a procesului decizional. Acesta a mai afirmat că, pentru anul 2013, doar 19 consilieri locali și județeni din totalul de 60 și-au depus raportul de activitate:

„În Consiliul Local Bacău doar 8 consilieri și-au făcut public raportul de activitate pentru anul 2013, în timp ce la Consiliul Județean sunt 11 rapoarte publicate pe site-ul instituției. Acest lucru se întâmplă chiar dacă Legea Administrației Publice prevede această obligativitate[…] Lipsa de transparență a activității reprezentanților politici, accentuată de nemulțumirile cetățenilor față de anumite măsuri politice, contribuie în final la scăderea gradului de încredere și popularitate al aleșilor locali în rândul băcăuanilor ” Marian Dămoc, președinte RYMD

Alte propuneri privind transparența activității consilierilor

În cadrul întâlnirii, organizatorii au enunțat și alte măsuri pe care le consideră necesare în vederea transparentizării activității Consiliului Local și a Consiliului Județean Bacău, precum:
• Afișarea pe site-urile instituțiilor, în locuri vizibile, a anunțurilor privind ședințele ordinare și extraordinare
• Publicarea programelor de audiențe ale consilierilor locali și județeni
• Respectarea prevederii privind organizarea unor întâlniri trimestriale cu cetățenii orașului/județului și publicarea rezultatelor acestora
• Publicarea planului anual de achiziții
• Transmiterea comunicatelor de presă sau a altor informații de interes public prin intermediul newsletter-ului

„Aleșii Băcăuani la Raport”, primul demers de cuantificare a activității consilierilor locali și județeni

Tot în cadrul acestui eveniment a fost făcut public primul raport ce cuprinde informații privind activitatea consilierilor locali ai municipiului Bacău, consilierilor județeni și a parlamentarilor băcăuani. Raportul prezintă informații statistice privind numărul de proiecte inițiate de consilieri, nivelul de prezență, luările de cuvânt în timpul ședințelor, activitatea în comisii și întâlnirile pe care fiecare ales le-a organizat cu cetățenii pe care îi reprezintă. Rezultatele analizei arată faptul că un consilier local al municipiului Bacău a depus, în medie, doar două proiecte de hotărâre, a luat cuvântul de 28 de ori în cele 65 de ședințe monitorizare și a avut o prezență de 91% la lucrările plenului. În cazul consilierilor județeni băcăuani, rezultatele arată că niciunul nu apare ca inițiator al vreunui proiect de hotărâre, iar în medie, aceștia au luat cuvântul de 13 ori în cele 32 de ședințe monitorizate și au avut o prezență de 90% la ședințele ordinare și extraordinare.

În legătură cu realizarea acestui raport, Marian Dămoc a precizat faptul că demersul de monitorizare a activității consilierilor locali și județeni este unul dintre primele sau chiar o premieră la nivel național, dat fiind dificultatea culegerii informațiilor, neexistând o bază electronică de monitorizare precum în cazul deputaților sau a senatorilor. „Am analizat fiecare minută și process verbal încheiat în urma ședințelor ordinare și extraordinare încheiate în mandatul current în CL și CJ Bacău și am construit o nouă metodologie de monitorizare a activității aleșilor locali, pe care dorim să o îmbunătățim în anii următori”, a mai adăugat acesta.

Raportul de monitorizare poate fi descărcat gratuit accesând acest link.

 

Activitatea de monitorizare a aleșilor locali băcăuani este organizată sub egida proiectului” Cetățeni Activi pentru Bacău”, finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE, 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor. Pentru informații oficiale despre granturile SEE si norvegiene, accesati www.eeagrants.org. Pentru informații despre Fondul ONG accesati www.fondong.fdsc.ro.

sursa: Romanian Youth Movement for Democracy, via Comisia ONG -CDES Iasi