Cursuri de formare „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile”

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Asociația REPER21 şi Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor organizează 53 de cursuri de formare profesională cu tema „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile” acreditate de Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară Naţională (DGMRU RSN – MEN) din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Cursurile sunt organizate în cadrul proiectului “Dezvoltarea abilităților de viață a tinerilor în contextul dezvoltării durabile”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Cursurile se adresează unui număr total de 1060 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, gimnazial, liceal, profesional și tehnic şi consilieri școlari şi urmăresc dezvoltarea competenţelor acestora de a elabora şi implementa curricula școlară și proiecte educaționale pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale copiilor şi tinerilor în contextul dezvoltării durabile. Cursurile se vor finaliza cu obţinerea unui atestat de formare continuă a personalului didactic şi dobândirea unui număr estimat de 20 de credite profesionale transferabile.

În vederea înscrierii la programul de formare, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, gimnazial, liceal, profesional și tehnic si consilierii școlari interesaţi sunt rugaţi să completeze formularul de înscriere (CLICK AICI) [2] până cel târziu la data de 28 octombrie 2014. Doar formularele de înscriere completate în totalitate[3] până la termenul prevăzut vor fi luate în considerare în etapa de selecţie.

Rezultatele selecţiei vor fi făcute publice până cel târziu la data 04 noiembrie 2014 pe următoarele pagini web: www.fdsc.ro si www.prof21.ro. Ulterior, în vederea înscrierii la curs, participanţii vor fi invitaţi să transmită scanate prin e-mail documentele de înscriere (Carte de Identitate, Certificat de Căsătorie, Certificat de Naştere, diploma de licenţă, adeverinţă din partea unităţii şcolareCLICK AICI, contract de formare-CLICK AICI) si să le predea în original unui reprezentant din partea organizatorilor într-o locaţie si la o dată care va fi comunicată persoanelor selectate.

Proiectul “Dezvoltarea abilităților de viață a tinerilor în contextul dezvoltării durabile” (POSDRU/157/1.3/S/141511) îşi propune să îmbunătăţească competenţele profesionale pentru cele 1060 de cadre didactice, prin participarea la programe de formare continuă de calitate, bazate pe educaţia pentru dezvoltarea durabilă şi metodele inovative ale educaţiei nonformale, care să permită dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor din învăţământul preuniversitar.

Sursa: Re-Start