Ziua Mondială a Primului Ajutor, marcată de Crucea Roșie Dolj

Cu prilejul Zilei Mondiale a Primului Ajutor, voluntarii Filialei de Cruce Roșie Dolj au participat la o amplă acțiune, organizată în centrul Craiovei, sâmbătă, 13 septembrie. Craiovenii au avut posibilitatea de a învăța de la aceștia manevrele de bază în acordarea primului ajutor.

În același timp, Filiala de Cruce Roșie Dolj a organizat și o campanie de promovare a sănătății în cadrul proiectului “Salvezi dacă știi să acționezi”, finanțat în proporție de 85% de Consiliul Județean Dolj. De curând , în perioada 4 – 7 septembrie, s-a organizat la Poiana Brașov etapa națională a competiției de prim ajutor la care a participat și Filiala de Cruce Roșie Dolj ca urmare a calificării sale din etapa zonală, desfășurata în luna iulie a acestui an la Craiova. Echipa doljeană de prim ajutor a fost compusă din Zamfir Raluca – Bianca, Nedelea Cristina – Andreea, Marghescu Corina – Elena, Patru Iulia – Cecilia, Radu Sorin – Constantin, Sava Emil – Adrian, pregătiți de dr. Dragomir Oana  (medic formator) și prof. Prohasca Ionuț (instructor prim ajutor), ocupând locul al II-lea pe țară după o “luptă” strânsă cu ocupanta locului I – Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița.

Sursa: www.lupamea.ro