Ideea de proiect mi-a venit în momentul cînd la curs a leșinat o colegă de-a noastră și puțini dintre noi au știut să acorde primul ajutor. Atunci am realizat că nu este un caz singular. Mi-am dat seama că în acele momente fiecare dintre noi poate acorda o șansă la viață, cînd nu avem un specialist în apropiere. Dacă această problemă nu va fi rezolvată, vor continua să treacă din viață oamenii din lipsa de cunostinte sau din nepasareaa celor din jur. Echipa noastră și-a propus drept scop de a oferi cursuri gratuite de prim ajutor în cîteva instituții de învățămînt, pentru ca elevii sa invete sa acorde primul ajutor.
Scopul proiectului: Învățarea elevilor de a fi capabili să acorde primul ajutor medical, iar pe cei maturi de a fi mai buni la suflet si mai atenti cu cei din jur (prin pliante).
Obiective:
- Instruirea a 210 elevi in domeniul acordarii primului ajutor
- Aducerea la cunoștința a cît mai multor persoane că viața unui om contează.
Grupul nostru țintă: 210 elevi din școli/licee,
Beneficiarii acestui proiect vor fi întreaga populație.
Activități:
1. Desfasurarea cursurilor de prim ajutor. Vom stabili instituțiile de învățămînt și a grupurile de elevi care doresc să facă cursuri de acordarea primului ajutor medical. Vom atrage cît mai multi asistenti medicali/medici specialiști car dorescă să ne ajute la predarea cursurilor de prim ajutor; Vom organiza si vom derula cursurile.
- 1 curs = 2 săptămîni = 5 lecții a cîte 1,5/2 ore
- 1 curs pentru fiecare instituție(4 instituții). numărul maxim de grupuri pentru o instituție = 3 grupuri
- 1 grup = maxim 25 elevi(clasele 6-11); fiecare grup are cîte 4 coordonatori(medici specialiști sau voluntari care cunosc acest domeniu). Numărul total de elevi care vori învăța acest curs va depinde de numărul de voluntari și de lista de instituții care ne vor accepta.
- 5 voluntari inițiali (echipa deja formată +1 care va dori să facă parte din echipa noastră) = 1 grup/instituție = 6 grupuri = maxim 210 elevi;
- 8 voluntari = 420 elevi; 12 voluntari = 630 elevi ;
2. Activitati de informare in oras si promovare prin radio.
Organizăm distribuirea pliantelor (500) prin oraș, avem posibilitatea de a plasa publicitate la un post de radio (gratuit), o să elaboram o pagină web (gratuit) unde cei care au o întrebare ar putea să o adreseze. Vom plasa publicitate pe paginile de socializare (contra plată), deaorece acolo își petrec majoritatea timpului studenții, ba chiar și maturii. Înregistrăm un grup pe siteurile de socializare (odnoklassniki, facebook, twitter, Vkontakte …).
Rezultate:
- 700 de elevi vor invăța să acorde primul ajutor
- minim 5000 de persoane sensibilizate despre importanța vieții fiecarui om.